marți, 23 aprilie 2013


Leda e Like a boss...!

CÂND EȘTI VRĂJITOARE....,
de Carolyn  MacCullough
Emoționantă și fermecătoare de la prima până la ultima pagină!
Atât de fascinantă, încât îți vei dori să continue într-un al doilea volum- pentru că atunci...
CÂND EȘTI VRĂJITOARE...
...RĂMÂI VEȘNIC VRĂJITOARE!
Fiica ta va fi una dintre cele mai puternice vrăjitoare pe care le-am avut vreodată în familia noastră. Va fi ca un far călăuzitor pentru noi toţi.
TAMSIN GREENE face parte dintr-o familie de vrăjitoare cu lungă tradiţie. În ziua în care s-a născut, bunica ei a prezis că va fi cea mai Talentată dintre ele. Dar Talentul lui Tamsin nu s-a confirmat.
Acum, când are şaptesprezece ani, îşi petrece cea mai mare parte din timp la şcoala cu internat din Manhattan, unde măcar poate pretinde că este normală. Însă, în timpul vacanţelor de vară, este obligată să revină acasă şi să lucreze la librăria magică a familiei sale.
Într-o seară, un tânăr foarte atrăgător, profesor la Universitatea New York, intră în librărie şi o confundă pe Tamsin cu sora ei mai mare, extrem de Talentata Rowena. Pentru prima dată în viaţa ei, Tamsin se simte privită cu respect şi admiraţie, şi, înainte de a apuca să se gândească mai bine, acceptă să caute pentru acesta un obiect valoros şi vechi pe care familia lui l-a pierdut cu mai bine de un secol în urmă. Dar căutarea se dovedeşte a fi mult mai ciudată decât părea la prima vedere.
„Cu acest roman al său, Carolyn MacCullough aruncă o vrajă uluitoare. Secrete de familie şi rivalităţi între surori, călătorii în timp şi Talente magice – toate urzite laolaltă pentru a crea o poveste supranaturală, captivantă pentru cititorii tineri. La toate acestea se mai adaugă  lupta dintre bine şi rău, precum şi momentul încântător al primului sărut, astfel încât ajungem să ne dorim ca acest roman fermecător să aibă o continuare.” - Megan McCafferty
“Cu un ritm rapid, plin de suspans, cu un punct culminant bine pregătit, acest roman va fi pe gustul adolescenţilor, pasionaţi de poveşti dramatice şi de aventuri magice.” The Bulletin
“Un roman urban fantasy elegant, pasionant.” - Publishers Weekly
Cartea are 320 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este broşată şi preţul de listă 29,90 RON. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.  
Carolyn MacCullough s-a născut şi a crescut într-un orăşel liniştit din Connecticut, dar a visat dintotdeauna să călătorească în locuri exotice. În cele din urmă, dorinţa i s-a împlinit – a vizitat Scoţia, Sicilia şi Islanda, înainte de a se stabili la New York.
Dacă ar fi să-şi aleagă un Talent, aşa cum şi personajele sale din Când eşti vrăjitoare…  au câte unul, atunci probabil că şi-ar alege Talentul de a zbura. Sau poate Talentul de a citi ce e în minţile oamenilor. Ori poate Talentul de a face ca în copaci să crească bani. Sau cel de a face ca toate legumele să aibă gust de ciocolată cu lapte. Oh, aţi înţeles voi care e ideea! 
S-a îndrăgostit de cărţi de la o vârstă fragedă şi şi-a dorit dintotdeauna să devină scriitoare.
Totuşi, au existat perioade în care şi-a dorit să se facă: a) doctor veterinar; b) balerină; c) pilot; d) prinţesă într-un turn. Cu timpul însă, a descoperit că: a) nu-i prea plac orele de zoologie; b) este cam neîndemânatică; c) are o relaţie de dragoste/ură cu altitudinea (în principal, o suportă doar teoretic, când se află cu picioarele pe pământ); d) nu se prea mai caută prinţesele din turnuri.
Între timp, a scris: ode închinate copacului aflat în curtea din faţa casei sale, poeme despre surorile ei, poveşti cu balauri şi, da, cu prinţese închise în turnuri.
Publicarea primului său roman, Falling Through Darkness, în anul 2002, i-a transformat viaţa
într-o poveste magică, după cum mărturiseşte însăşi autoarea. A mai publicat Stealing Henry şi Drawing the Ocean, precum şi seria formată din romanele Once A Witch şi Always A Witch (titlurile celor două volume completându-se unul pe celălalt:Când eşti vrăjitoare… Rămâi veşnic vrăjitoare)..În prezent, scriitoarea locuieşte la New York, unde scrie şi ţine cursuri de scriere creativă.
Pentru teste, informaţii amuzante despre vrăjitoare şi detalii despre autoare, vizitaţi www.onceawitch.com

vineri, 12 aprilie 2013

O alta săptămână...o altă carte...
-O carte pe săptămână-


Nihal pe Pământul Vântului
de Licia Troisi
Primul volum al trilogiei ”Cronicile Lumii Pământene” scrisă de Licia Troisi, ne-o aduce în prin plan pe Nihal, o tânără de 13 ani, care este o adevărată ciudățenie pentru orașul ei. În Lumea Pământeană, nimeni nu este ca ea: ochii mari și violeți, urechi ascuțite și părul, o coamă frumoasă și albastră. A fost crescută de un făurar de arme și trăiește într-unul dintre orașele-turn din Pământul Vântului, jucându-se de-a războiul cu prieteni ei , care și-au ales-o drept șef datorită forței și agilității ei. Dar totul se schimbă pe neașteptate când Pământul Vântului care este atacat de Tiran, despotul care a cucerit deja cinci din cele opt Pământuri care alcătuiesc Lumea Pământeană. Sunt în van rezistența armatei popoarelor libere și priceperea vrăjitorilor care încearcă să apere orașul cu forța descântecelor. Lui Nihal nu îi mai rămâne altceva de făcut decât să devină un războinic adevărat și să-i apere pe nevinovați chiar și cu riscul de a cădea în mâinile tiranului.

Timpul citatelor! (:
”Nihal afișă un aer contrariat.
-Sunt nevinovată de data asta, Baar! Doar că prietenul meu a căzut de la fereastra aia de acolo de sus, vezi? Eu am coborât numai ca să-l ajut.
-De o viață prietenii tăi tot cad în grădina mea și tu vii să-i ajuți! Dacă aveți picioare de mămăligă, stați departe de ferestre!”
”-Ei bine! Ai dreptate. Eu te ador așa cum ești, dar ceilalți... ai acum treișpe ani... ce naiba, femeile trebuie să se mărite, mai devreme sau mai târziu! *mi se pare mie sau ăsta e misoginism? Nu mă băgați în seamă*
-De unde și până unde? Eu nici nu mă gândesc să mă închid în casă să împletesc ciorapi. Eu vreau să fiu un războinic!”
”Eu însămi studiez și astăzi, pentru că natura este o carte infinită, bogată în mister și putere.”
”-Cine ești tu? Și toți ăștialalți... așa, ca tine? Ce faceți aici?
Ăluia îi sări muștarul.
-Domnișoară, vezi cum vorbești!”
(fac o paranteză... aici e o convorbire dintre Nihal și niște pitici)
”Asta-i spada mea! Și nu mă voi despărți niciodată de ea!
Livon râse iar.
-De, pot să mor liniștit.”
” ”Blestemate urechi” ,se gândii Nihal, simțindu-și-le în flăcări. ”și genunchi blestemați. De ce dracu tremurați” ”
”Fen ea impresionat de copila aceea și nu pierdea ocazia de a o lăuda: arta ei era un dans mortal.”
”Cel de-al optulea adversar era înarmat cu o secure.
Nihal îl privi sfidător în ochi.
-Ultimul care m-a înfruntat cu securea era un fammin. I-am tăiat capul dintr-odată.”
”-Sigur e greu să fi prieten cu tine: tu îți riști viața o zi da și una tot așa!”
”Ai o încheietură pe jumătate ruptă și a fost cât pe ce să te alegi cu stomacul sfârtecat. Fleacuri. Și acum, culcat, războinice. Trebuie să-mi continui formula.”
”-Complimente, vrăjitor nebun! În cele din urmă, visul tău s-a realizat!
- Da. Chiar dacă, din păcate, nimic nu e ca în vise.”
”Astfel, nu o lăuda aproape niciodată, o epuiza, o trântea la pământ ia și iar pentru ca pe urmă să o constrângă să se ridice din nou din țărână pentru a o lua de la capăt. Și Nihal se ridica mereu, fără să se vaiete, fără să-și lingă rănile. Avea un obiectiv și voia să și-l îndeplinească cu orice preț.”

Părerea mea....
WOW...asta e tot ce spune. A fost genială. Adică în viața mea nu am crezut că o să-mi placă o carte de aventuri, de război mai exact. Și cu elfi, spiriduși, nimfe, cavaleri și chestii de genul ăsta. Cred că din cauză că personajul principal e o fată. Adică cartea asta are de toate...are umor, aventură, dramă, putin sentimentalism  *aproape am dat la șoareci la faza cu Nihal și Oarf* și un strop de iubire...doar puțin..deocamdată. Deci da, merită citită sută-n sută!   

Coperta...
Păi având în vedere faptu că Nihal e pe copertă și faptu că e îmbrăcată ca în primul ei război, și are și sabia de la Livon, deci ăăăă, într-un cuvânt o ador....E atât de asdfghjkl <3

Personajul/e preferat...
Nihal bineînțeles. Adică eu una am simțit acea legătură pe care am avut-o și cu Rose...Iar încep să o iau pe dealuri. În fine, o să am o nouă obsesie privind această serie...și nu prea o să fie bine. Eh...o să îmi torturez prietenii și cu asta. Băieți îmi pare sincer rău pentru voi :)). A și era să-l uit pe micul și adorabilul de Sennar. Ați observat că numele astea aproape nu se pot pronunța o.0.

Finalul...
EPIC!

Te face să citești următoarea carte...și următoarea după următoarea...și tot așa...

Notă...
5/5...cu toate că ar merita un 8 întors din 8 întors.

Despre autor...

Licia Troisi s-a născut la Roma în noiembrie 1980. A urmat liceul clasic și Facultatea de Fizică, obținând diploma de laureată în astrofizică în decembrie 2004. În timpul facultății, pe când avea doar 21 de ani, s-a apucat să scrie Cronache del Mondo Emerso (Cronicile Lumii Pământene). După mai bine de un an  și jumătate de muncă, a trimis manuscrisul Editurii Mondadori, care l-a acceptat cu entuziasm, astfel încât cartea a apărut în librarii în aprilie 2004. Au urmat alte două trilogii dedicate Lumii Pământene: Le Guerre del Mondo Emerso (Războaiele lumii pământene) și Le leggende del Mondo Emerso (Legendele Lumii Pământene). Pe lângă aceste titluri lucrează acum la o altă serie intitulată La ragazza drago (Fetița-dragon), din care a apărut deja primul volum.
Licia Troisi, actualmente doctorandă în astronomie, este una dintre cele mai bine cotate tinere scriitoare de fantasy din Italia.În afară de literatură, hobby-urile ei sunt muzica (rock și clasică)și cinematografia.

               Primele 100 de cuvinte...

     ”Soarele inunda câmpia. Era o toamnă deosebit de miloasă: iarba era încă de un verde viu și unduia atingând zidurile orașului ca o mare blândă. Pe terasă, în vârful turnului, Nihal se bucura de vântul dimineții. Era cel mai înalt loc din tot Salazarul: de acolo te puteai bucura de cea mai bună priveliște asupra câmpiei, care se desfășura leghe după leghe până se pierdea din ochi. Pe acea întindere nesfârșită, orașul răsărea impunător cu cele cincizeci de etaje de case, de ateliere și de grajduri ale lui. Un singur turn imens, care cuprindea o mică metropolă de cincisprezece...” 





joi, 11 aprilie 2013

Nou prin bloggsferă....



       Deci cu toții cred că ați auzit sau măcar ați văzut pe Tumblr de un anumit ”Jurnal” trăsnit. CE presupune acest jurnal? Ei bine, pe fiecare pagină ai câte o provocare sau mai bine zis o cerință pe care tu ca un păzitor excelent de secrete trebuie s-o îndeplinești.
 Așa că fetele de pe Cioburi de vise și Books and coffee și-au pus creierașul la treabă și au făcut un minunat concurs care se rezumă la acest jurnal.
 Mai jos aveți detaliile și regulile iar eu ca o fetiță cuminte de 15 anișori ce sunt *da, pe 9 a fost ziua mea și numai a mea* m-am înscris și eu. Bine practic nu m-am înscris încă. Da o voi face după ce termin postarea. Anyway, regulamentul îl aveți mai jos iar eu mă apuc să-mi fac ”jurnalul”, vreo două recenzii care va include și cele 100 de cuvinte din cartea pe care o citesc acum. Și sâc nu vă spun care e ca să vă țin în suspans. Muhahhhaaa!!!
ÂÂÂÂÂ. 
Terminat. Trecem la lucruri serioase.

Cerinte:
1. Sa urmariti Cioburi de Vise si Books and coffee
2. Sa aveti +13 ani si sa fiti domiciliati in Romania.
3. Puteti sa va inscrieti oricand doriti cat timp tine concursul.
4. Nu trebuie sa aveti blog ca sa participati!

Ustensile:
- 1 caiet mic
- creion,pix,creioane colorate,carioci,ce vreti
- inspiratie

Regulile jocului:
1. O sa faceti un junal 100% hand-made. A nu se confunda concursul cu Jurnalul meu Traznit,care noi nu l-am mai inclus,dar ne placea numele.
2. Sa tineti cont de provocari. Chiar daca aveti voie sa va inscrieti oricand pe toata durata concursului,nu vrem sa omiteti provocari.
3. Provocarile vor fi anuntate VINEREA!
4. Fiecare persoana are propria personalitate si imaginatie,deci il va face diferit. 
5. Se puncteaza ideea si originalitatea. Vom tine cont de faptul ca nu toata lumea are talent la desen si nu vom puncta asa de mult aspectul,dar si noi vom incerca sa facem provocari accesibile.
6. Vom incerca sa tinem evidenta punctajelor in fiecare saptamana sau a clasamentelor.
7. Avem nevoie de poze cu provocarile respective. Nu trebuie sa aiba cea mai miraculoasa claritate,dar sa inteleaga ceva din ele.
A. PENTRU BLOGGERI
Am dori sa le publicati pe blogul personal,daca se poate alaturi de banner-ul concursului la inceputul fiecarei postari din cadrul concursului si eventual cu un link catre noi organizatoarele la postul concursului(adica asta) pentru alte persoane care ar vrea sa se inscrie. Ne cerem scuze,daca cerem cam mult,dar ne este greu sa postam noi toate fotografiile de la fiecare participant. Speram sa intelegeti! 
B. PENTRU CEI FARA BLOG
Am dori ca fotografiile sa ni le trimiteti fie mie,fie lui Gabi pe email,ca sa putem sa le postam pe blogul nostru. Scrieti la subject ceva despre concursul cu jurnal sau ceva,ca ne prindem noi. :)
Email-ul meu: hogof_hg@yahoo.com
Emai-ul lui Gabi: gaby11_98@yahoo.com
8. SA VA DISTRATI!

Premii....
PREMIUL I - o carte+swag-uri
PREMIUL II- swag-uri 
PREMIUL III - amazing ebook pack(sper sa iasa asa)

Acum....ATACAȚI!!





marți, 9 aprilie 2013

-O carte pe săptămână-
..sau trei...

Știți că mă iubiți 
de Cecily von Ziegesar



Bine ati venit in lumea geloziei, a invidiei si a tradarilor unde se innoada si se deznoada iubirile si prieteniile. Toate acestea se intampla sun vigilenta misterioasei Gossip Girl care observa tot, stie tot si povesteste tot.

"Oh, nu! Te atata si te infierbanta. O lectura fara cenzura. Citeste si vezi cat rezisti!" Amazon.com


"Scandalul nu este decat o barfa delicioasa, care a devenit plicticoasa din cauza moralitatii. "Oscar Wilde




Sex and the city pentru adolescenti
Bine ati venit pe Upper East Side unde atat eu, cat si prietenii mei traim in apartamente luxoase. Nu suntem intotdeauna cele mai bune modele de morala sau de amabilitate, dar avem sex appeal si clasa si asta este ceea ce conteaza cu adevarat.
Sunt tineri, sunt bogati, sunt frumosi si traiesc la extrem. Merg la cele mai scumpe scoli private din NY, iar principalele lor scopuri in viata sunt sa intre la Yale sau Harvard si sa aiba nunti luxoase. 
"O lectura delicios de rautacioasa, ce te va atrage si te va captiva imediat..." Publishers Weekly





Vreau totul
de Cecily von Ziegesar

Sex and the city pentru adolescenti
B si O au hotarat sa faca pace, insa asta chiar ca este prea de tot! Dar pana la urma, cat timp poti sa ramai suparat pe cel alaturi de care ai invatat sa citesti in scoala primara??!! Bun, de acord ca O nu este la fel de blonda sau de "experimentata" ca B, insa asta nu este un motiv ca sa se deteste una pe cealalta.
Acum ca s-au impacat si ca sunt din nou cele mai bune prietene, ce ne mai pregatesc oare?

"O lectura delicios de rautacioasa, ce te va atrage si te va captiva imediat..." Publishers Weekly

"Oh, nu! Te atata si te infierbanta. O lectura fara cenzura. Citeste si vezi cat rezisti!"Amazon.com

"Scandalul nu este decat o barfa delicioasa, care a devenit plicticoasa din cauza moralitatii."Oscar Wilde

Părerea mea...
Hmmm...dacă stau bine și mă gândesc chiar mi-au plăcut. Nu au fost acel gen de cărți pe care nu le poți lăsa din mână dar au fost o  pauză bine meritată de la genul Fantasy. Și mai ales am făcutși o faptă bună deoarece am mers la bibliotecă să le iau nu le-am cumpărat deci am salvat și vreo doi copăcei (:
Cel mai bine cred că le voi încadra în ”lista cărților pentru vară”. da...da am o asemenea listă.

Coperta....
Cred că....nu știu ce să zic..sunt ok...cred *poker face*

Stilul de scris....
DA! Da! de o mie de ori da! Știu că sunteți în ceață dar vă explic imediat. Ei bine noi nu prea suntem familiarizați cu scrisul la persoana a III-a, dar partea ”frumoasa” vine atunci când cartea e scrisă din mai multe perspective...foarte multe. Atunci bibilica noastră începe să cedeze și să se învârte. Ei bine autoarea are un punct de la mine pentru că căpușoru meu nu a zburat cu Smiley pe Marte și a înțeles tot ce avea de înțeles.

Personajul/le preferat...
NU AM. poate fi ciudat *chiar e* dar nu pot spune că am un personaj principal. Singurul lucru pe care îl pot afirma e că Blair e cea mai răsfățată și superficială prințesa lu tăticu` și le simpatizez pe Serena, Jenny și Vanessa. Sper ca în viitor domnișoarele astea să se trezească din lumea lor roz și plină de unicorni.

Finalul...
ÂÂÂ...no comment.

Notă...
3/5. Again no comment.

Next!!


Casa de la răscruce
de Jon Saul

Angel e o fată de 15 ani care crede că, în orășelul Roundtree (nume provenit de la un copac blestemat...nu glumesc la partea cu blestemat) din minunatul Massachusetts, unde s-a mutat cu familia ei, o așteaptă doar lucruri bune: o școală nouă, cu colegi mai îngăduitori, o casă mare și frumoasă (nici măcar pe timpu zilei nu se putea numi frumoasă) și o slujbă mai bună pentru tatăl ei (să fim serioși, ar fii fost bună dacă și-ar fi dat silința să își mai surprindă ficatu bând apă). Deci îngeraș (angel= înger) mai bine rămâneai acolo.
Și cum vă închipuiți micuța noastră descoperă destul de repede că și noii colegi nu sunt mai presus de cei vechi, iar singurul de care se apropie este Seth Baker, și acesta fiind un copil uitat de lume. Acum e acum. Angel află că nu locuiește în cea mai primitoare casă ci una care e cam...blestemată. Și acest blestem începe să urmărească fiecare familie care locuiește aici. Acum protagonista noastră, micuțul Seth și Houdini *nu uitați de Houduini!!-pisica* vor să dezlege misterul vechi de un secol în care e învăluită această ”minunată” casă și vor seuși să reînsuflețească un spirit malefic ce le va face viața -și moartea- un coșmar.

Părerea mea....
Deci asta a fost prima mea carte horror și sunt mândră de ea. Adică nu e acel gen de ”horror” în care e o tipă într-o pivniță bântuită iar apoi vine tipu după ea și-o vede spânzurată sau mai știu eu ce. Nu. E o carte care nu are nicio urmă de clișee, plină de mister, care îți provoacă fiori reci pe spate. Deci da, chiar merită citită dacă întrebați.

Coperta...
E atât de////nu știu misterioasă, sumbră chiar. Prima dată m-am uitat la copertă și apoi la descriere...deci, mie una îmi place.

Stilul de scris...
Persoana a III-a + mai multe perspective.  Sărutmâna că am înțeles! Chiar se poate citii foarte ușor. Deci și aici e totul bine.

Notă...
5/5 :D

-cărțile sunt citite în mijlocul lui martie dar lenea e mare :)-

joi, 4 aprilie 2013

Pălăvrăgeală + Multe multe lepșe...

Hei copilași....ce mai faceți, cum o mai duceți? Am observat că numai eu o țin într-o lene inadmisibilă și că toată lumea postează de rupe tastatura iar eu mă chinui să mă mobilizez să fac toate lepșele pe care le-am găsit, Și chiar sunt multe...MULTE (:
Deci luând drept model celebra replică...Să trecem la treabă!

Întrebări de la Mădălina...
1.Care este filmul vostru preferat?
Hmmm...cred că voi alege ”Memorile unei Gheișe”. Am văzut filmul ăsta de peste 10 ori...cred și l-aș mai putea vedea de încă 10. A și îmi plac toate comediile bune.
2.Când ați fost ultima oară la cinema? Și la ce film?
Ultima dată la cinema...chiar în ajunul Crăciunului la Hohoho2.
3.Îți place ciocolata?
No.
M-ai crezut:)) Îți spun eu că m-ai crezut că nu-mi place ciocolata. E ca și cum ai întreba dacă îți place muzica. Normal. Ador ciocolata.
4.Ultima carte citită?
Casa de la răscruce *am uitat de recenzie*  de Jon Saul. Iar acum citesc Vocile tot de el. Tipu asta e mortal  o.0
5.Serialul tău favorit?
Dr. House și TVD și PLL și AHS și GG...și cam atât//
6.Câți ani ai? *întrebare stupidă, știu*
14 dar peste 8 zile 15...like a boss
7.Ce zodie ești?
8.Unde ți-ai petrece luna de miere?
ÂÂÂÂ..pas..habarnam.
9.Cât e ceasul?
12.38 am
10.Și ultima dar nu cea din urmă... Ce sport practici? Și dacă nu practici niciunul... Ce sport ai vrea să practici?
Păi am practicat înotul și judo. În schimb acu nu practic nimic...dar dintr-a noua vreau să îmi mișc fundu pe terenu de volei. 

Întrebări de la Faye...
1.Care este materia ta preferată și de ce?
Tot ce înseamnă știință exactă. Am o logică foarte bună (de modestie ce să mai zicem) și asta mă ajută foarte mult. 
2.Dacă ai alege să-ți petreci vacanța cu o parte din vacanță cu patru bloggeri, pe cine ai alege?
PAS! 
3.Sortimentul preferat de ciocolată?
Tocmai ți-am zis că urăsc ciocolata:))...glumesc...cu mentă. E genială!
4.Care e cea mai hilară poreclă pe care ai dat-o cuiva?
Tanti spanac. Cui? Profei de latină.
5.Numele celei mai bune prietene?
Bianca.
6.Care e cea mai adorabilă chestie ever pentru tine?
Pisica mea. E atât de scumpă...dar dacă te miaună la 3 dimineața îți vine s-o faci un personaj principal și s-o dai ca material didactic lui Jon. Jon Saul.
7. Vlogger preferat?
Tequila. Serios! Fata asta e genială!
8.Ai vrea să-ți faci un tatuaj? Dacă da, ce model?? 
Da...adică mi-ar plăcea să am unul...pe încheietură, la ceafă sau pe umăr. Da unu mic. Model nu știu sigur, dar cel mai probabil nu îmi voi face unul deci nu dezvoltăm subiectul. Dar ca concluzie nu sunt împotriva tatuajelor...chiar îmi plac.
9.Ce talente ai?
ĂĂĂ...nu știu o.0
10.Ce planuri mari pentru vara viitoare ai?
Să iau examenu asta care îmi mănâncă creierii (cu brio...că de luat tot îl iau da vreau și TREBUIE să fiu printre primii zece), să intru la liceul meu  frumos și construit de pe vremea lui Carol I; să iasă totu bine la banchet, iar după toată harababura asta să stau și eu liniștită și să mă bucur de o lună jumătate de relaxare.
11.La ce instrument cânți?
Nu cânt la nimic. Dar cu toate astea chiar ași vrea să știu să cânt la chitară, pian, vioară *dubstepul cu vioara e genial*. 

Întrebări de la Gabriela...
1.De ce citești?
Pentru că mă ajută să mă pierd dar în același timp să mă regăsesc. Citind mi-am format personalitatea pe care o am acum...bine încă mi-o formez.
2.Ce te înveselește când ești trist/ă ?
Să văd frumusețea în lucruri minore. 
3.Serialul preferat?
Am zis mai sus.
4.Filmul preferat?
Tot mai sus.
5.Blog-ul preferat?
PAS!
6.De ce răspunzi la întrebările astea? Ai putea să le ignori.
Pentru că îmi place :D
7.De ce ți-ai făcut blog?
Nu știu...chiar nu știu dar am văzut multe bloguri și toate erau atât de complexe  și voiam și eu.
8.Ce gen de cărți citești?
Di tăti` . Mai puțin SF...Nu prea mă atrag. Da parcă vezi că o să citesc o carte care n-o să știu că e SF, o să îmi placă, și o să vreau mai mult. Așa se întâmplă tot timpul.
9.Numele unui Book Tour la cere ai participat?
Nu participat-am.
10.Orașul preferat?
No comment.
11.Răsăritul Soarelui sau stelele?
pffff...amândouă au ceva magic în ele. Chiar nu știu ce să aleg. Și știți ce trebuie să faceți atunci când nu știți ce să alegeți...le luații pe amândouă...și nu contează dacă lumea zice că sunteți calici sau   egoiști..Asta zice lumea. Trebuie să fiți ceea ce sunteți nu ceea ce vrea lumea să fiți. Doamne am transformat răspunsul la o întrebare banală într-o prelegere despre viață și moarte :)). Ei nici chiar așa:))

Întrebări de la Furelise...
1.Te-ai gândit vreodată cum ar fi să cânți într-o formație rock?
Da...și ar fi FOARTE TARE!!!!
2.Te-ai gândit vreodată să mănânci clătite cu spanac? (Sunt mortale!)
Mi-am numit profa de latina Tanti spanac fiindcă urăsc latina. Deci da, urăsc spanacul. Și nu, nu voi lăsa nici un gând s-o ia razna cu clătitele cu spanac.
3.Te-ai gândit vreodată să iei lecții de echitație?
Da, da ar fi chiar tare.
4.Te-ai gândit vreodată că fantomele ar putea să existe?
De fiecare dată când citesc horror sau ma uit la AHS.
5. Te-ai gândit vreodată că ești un personaj dintr-o carte? Ce carte, ce personaj și de ce?
Da. Cum am zis mai sus cititul m-a ajutat să-mi formez personalitatea. În această privință m-a ajutat foarte mult Rose din AV. M-am identificat foarte mult cu ea *nu cred că e corect gramatical spus da na..* . Adică în fiecare situație în care era pusă acționa într-un anumit mod. Înainte să văd acel mod eu mă gândeam la exact același lucru, uneori îi nimeream chiar și replicile...ceea ce era cam ciudat o.0...cred că am intrat în zona crepusculară. :))

Leapșa de la Zappy...
1. Dacă ai avea o superputere, care ar fi aia?
Argumentează în 2 pagini :D. Glumeam. Doar spune de ce ţi-ai dori să ai o aşa superputere.
Sincer..ași vrea ca superputerea mea să fie una care ar putea să mă transforme în orice ființă supranaturală. Numai atunci când vreau eu. Așa ași putea lua câte puțin din fiecare. Eii ce ziceți de asta? V-am băgat în ceață nu. Da, fac asta de obicei. 

2. Te trezeşti într-o dimineaţă, te dai jos din pat şi te uiţi în oglindă şi vezi altă persoană. Ce-ţi spui?
a) Aiurea. Ce vis tâmpit.
b) Trebuie să mai las ţigările şi băutura.
c) (Râzi şi apoi) Uite ce prost/proastă.
d) Începi să te gâdili
e) Alt răspuns


Ce s-ar întâmpla...


        ***... dacă cineva  te-ar obliga cu arma la tâmplă să-i faci o declaraţie de dragoste primei persoane de sex opus pe care o întâlneşti pe stradă? Şi să zicem că prima persoană de sex opus nu e cea mai... frumoasă. E chiar puţin grasă, chiar puţin mai mult... cu un zâmbet ştirb, cu privirea încrucişată... Îi faci declaraţia sau mai bine mori?
Normal că fac declarația aia...doar ce s-ar putea întâmpla. Ași face un bine tuturor. Tipu nu-și mai consumă glonțu pe mine, tărtăcuța mea rămâne acolo unde-i locu, iar acea persoană capătă puțină încredere. Deci toată lumea e fericită...sperăm că nu mai apar complicații pe parcursul experimentului. 


       ***... dacă ai avea de ales între iubirea vieţii tale şi îndeplinirea celui mai măreţ vis al tău, ce ai alege?
Ai ia ia...nu știu..chiar nu știu...


       *** ... dacă ai conduce şi tu liniştit pe şosea şi dintr-o dată ţi-ar apărea un unicorn în faţă, ce ai face?
a) te-ai trezi
b) te-ai da jos din maşină şi ai încerca să bagi unicornul în portbagaj
c) scoţi telefonul, îţi faci o poză cu unicorul, apoi o postezi pe Facebook
d) laşi joint-ul
e) suni la protecţia animalelor şi le spui că ai văzut un unicorn
f) alt răspuns



      *** ... dacă mâine când te vei trezi vor fi 30 de grade afară... ce vei face?
BĂTAIE CU APĂ!!!!



      ***... ce ai face dacă într-o zi te-ai trezi reîncarcat în animalul tău de companie?
a) te-ai răzbuna şi ai face mizerie, să vadă şi el cum e să cureţe după tine
b) (dacă ai fi un câine sau o pisică) ai încerca să te scarpini după ureche cu o labă din spate
c) (dacă ai fi pasăre) ai sta pe băţ într-un picior şi ţi-ai întoarce capul într-o parte
d) (dacă ai fi hamster) ai alerga în roata aia
e) alt animal, alt răspuns



      ***... dacă ar trebui să găteşti, iar tu habar nu ai cum se face... iar toată planeta ar depinde de tine şi de talentul tău ascuns în ale bucătăriei, ce ai face?
a) ai plăti un negru să te înveţe să găteşti (nu are treabă cu rasismul)
b) ai face paste (ce poate ieşi aşa de rău?)
c) ai suna la pompieri, smurd, FBI, FMI şi pe Hitler să vin să te supravegheze
d) ţi-ai băga... în ea de planetă şi ai desface o bere/ un suc... ce-o fi, o fi
e) alt răspuns



      ***... ce faci dacă te întâlneşti cu ursul în pădure?
a) fugi
b) te prefaci mort (aşa ai învăţat pe la şcoală)
c) îl scoţi la un suc/bere/măslină/tomberon
d) desfaci o sticlă de şampanie şi ciocneşti (oricum va fi ultima dată)
e) îmbeţi ursul
f) alt răspuns



      ***... dacă cineva te-ar confunda cu o vedetă... ce ai face?
a) ai da un autograf şi ai face poze
b) suni la salvare şi spui că te-ai întâlnit cu un nebun/o nebună
c) îi iei ochelarii şi îi ştergi
d) îi spui că te confundă
e) alt răspuns



      ***... dacă te-ar ameninţa cineva cu un pistol...
a) ai încerca o schemă de prin filmele de acţiune
b) ai tremura şi te-ai ruga
c) ai scoate şi tu pistolul din pantaloni
d) l-ai gâdila pe cel cu arma
e) i-ai lua pistolul şi l-ai mânca (e din ciocolată)
f) alt răspuns



      ***... dacă avionul în care te-ai afla s-ar prăbuşi, ce ai face?
a) ai muri (logic)
b) i-ai da un sms lu' Superman
c) ai da din aripi
d) te-ai ruga să cazi în picioare
e) alt răspuns



      ***... dacă te-ai trezi cu un extraterestru în pat, ce ai face?
a) l-ai împinge din pat *și așa doorm cu o pisică care sta pe 3/4 din pat extraterestru îmi trebuia mie...să-și aducă sac de dormit de acolo de la el de-acasă*
b) l-ai lovi cu veioza
c) ţi-ai spune că iar ai amestecat băuturile, te-ai întoarce pe partea cealaltă şi ai adormi
d) l-ai băga în origini, apoi l-ai urca în navă şi l-ai trimite pe planeta lui
e) chemi soacra/vecinu' care tocmai a scăpat din puşcărie/ pitbull-ul/orice altceva şi îi rogi să-l tranşeze pe extraterestru
f) alt răspuns



       ***... dacă ai fi în lift cu un vecin nebun, iar liftul s-ar bloca, cum ai recţiona?
a) baţi în uşa liftului şi urli
b) scoţi sabia de samurai din geantă/rucsac/buzunar şi îi spui că-l ciuruieşti dacă se atinge de tine
c) îl fixezi cu privirea şi apoi îi spui că are un nas frumos
d) scoţi sticla de ţuică ieftină şi îl îmbeţi
e) alt răspuns



       ***... dacă ţi-ar ninge în casă, ce ai face?
a) un om de zăpadă
b) l-ai suna pe Moş Crăciun şi l-ai ruga să-ţi aducă un acoperiş nou
c) ai face poze şi le-ai posta pe Facebook
d) ai închide geamul
e) alt răspuns



      ***... e noapte şi conduci printr-o zonă rău famată, iar dintr-o dată ţi se strică maşina... nu ai telefon şi nici bani la tine... ce faci?
a) te culci (şansele să te atace cineva în propria maşină sunt mai mari decât şansele să fii lovit de un fulger pe un câmp în timp ce ţii un topor în mână)
b) te bagi în portbagaj şi închizi maşina
c) îi dai un semnal luminos lu' Batman cu luminiţa de la o brichetă, ca să vină să te salveze
d) pleci în inspecţie
e) te pui şi repari maşina
f) alt răspuns



      ***... dacă ar veni o rudă la tine şi ţi-ar spune că vrea să stea la calculator, în timp ce tu ai multe treburi (vorbeşti cu lumea pe Facebook, scrii pe blog, alte lucruri neortodoxe), cum reacţionezi?
a) "În 5 minute..." ( şi trec 5 ore)
b) îi spui rudei că dacă te mai dereanjează data viitoare o legi cu cablul de la mouse (dacă e wireless, atunci faci puţină mimă) şi îi mai bagi şi câteva taste în gură
c) îţi ameninţi ruda cu pistolul câştigat la pufuleţii cu surprize
d) îţi omori ruda, apoi o tranşezi şi o arunci într-un râu/fluviu/lac/ocean din apropiere şi apoi îi spui: "Nah, să te înveţi minte să îmi mai ceri să mă dau de la calculator."
e) alt răspuns



     ***... dacă te-ar opri poliţia şi ţi-ar cere actele la control, ce ai face?
a) arăţi actele
b) îi desfaci şi lui o bere şi îi rulezi... o ţigară
c) te dai jos din maşină şi loveşti portbagajul (semn ca cel dinăuntru să nu mai scoată niciun sunet că altfel îl faci tocăniţă cu ciuperci otrăvitoare)
d) îţi chemi în ajutor prietenii: extratereştrii, urşii din pădure, termitele, nebunii de prin spitale, roiuri de lăcuste  şi bancurile de peşti, îl înconjuraţi pe nenea poliţistu' iar tu îi spui: "Hai, cere-mi actele şi acum!"

e) alt răspuns
Kilometrică...așa te vreau!!!!

TAdadam!!!!! Leapșa cuplurilor!!!!

Reguli...
1. Numește 10 cupluri preferate din toate cărțile/ filmele/serialele posibile.
2.Răspunde la întrebări.
3.NU te uita la întrebări înainte!
1.Rose și Dimitri
2. Zoey și Stark
3. Claire și Shane
4. Eve și Michael
5. Nora și Pach
6. Cassie și Adam
7. Elena și Damon
8. Rose și Adrian
9. Cammie și Zach
10. Shelby și Austin
1.Îți mai aduci aminte fragmentul, episodul, scena în care ai început să îi preferi pe cei de la numărul 6?
Păi ei doi se întâlnesc pe la a 5-a pagină din carte și chiar atunci începe să iasă scântei, iar după aia află că Adam e defapt prietenul Dianei, apoi Faye află despre ei și începe mituirea, află Diana....e un haos total. Deci am început să-i prefer încă de la primele pagini.
2.Caracterizează-i în câteva cuvinte pe cei din cuplul 2.
pfffff...doar câteva...bun, să vedem ce o să iasă. Prietene de aur, legătură, sacrificiu, sarcasm, iubire, haos, un strop de gelozie (doar puțină), înțelegere (aleluia....săraca mai avea nevoie de încă unu care să-i facă capu calendar că-i o trădătoare ce aleargă de la unu la altu.) Dar cred că cuvintele cheie pentru ei e sacrificiu și legătură (iubire se subînțelge) 
3. Ți-ai imagina vreodată cum ar arăta personajele din cuplul 4?
Eve și Michael....spre surprinderea mea...NO. Stai să Googălim o țâră...
*după 5 minute*
Deci am văzut un cast care mi se pare perfect!!! stânga Eve și dreapta Michael.

4.Dacă perechea 7 s-ar despărți, cum ai reacționa?
NUUUUUUUUUUUU...nu din nou:))  
5.De ce sunt cei din cuplul 1 atât de importanți?
Sunt Rose și Dimitri. Adică ăștia doi sunt cea  mai tare echipă de tăbăcit fundurile strigoilor, sunt așa de dulci, iar logica lu Rose te dă de-a dura...dar totuși e o logică:)). Adică dăăăhhhh!!!
6.Este cuplul 9 pe  bune, sau e doar o glumă?
Cammie și Zach...glumiți nu?!?! Ei doi..glumă. Adică asta e o glumă. NO! ei doi sunt ceam mai tare pereche *din punct de vedere intelectual -nu discriminez pe nimeni dar totuși oamenii aștia la 14 ani știu 14 limbi...ești nebun O.0. Eu mă chinui cu 3, dar nu ei știu 14. -* ș. În concluzie sunt tari. Like Perry!
7.Dintre toți, care au cea mai mare chimie?
Toate au chimie...de asta se numesc cupluri și de asta leapșa asta se numește leapșa cuplurilor.
8.Dintre toți, care au cea mai puternică legătură?
Cred că Rose și Dimitri pentru că aurele lor strălucesc -Sonya a zis asta- și Zoey și Stark -aici puteți să vă dați singuri seama de ce-.
9.Dacă ar fi să le dai un sfat celor din cuplul 10, ce le-ai spune?
Hmmm...prea multă smiorcăială nu credeți?
10. Care dintre perechi a rezistat cel mai mult?
Păi perechea 1,2,3,4 și 5
11.De câte ori s-au despărțit cei din cuplul 6?
De două...nu trei ori. Practic ei nu s-au despărțit...prima oară nu prea se cunoșteau...ÎÎÎÎhhhh...citiți cartea că altfel vă bag rău în ceață.
12.Dacă lumea ar fi invadată dintr-o dată de Apocalipsă, cine ar supraviețui?
Să fim serioși avem dhampiri, vampiri, o mare-preoteasă ciudată și războinicul ei, un geniu care la 16 ani merge la facultate, vampiri, o chestie care e intre vampir și fantomă, telepați, neflini, moroi, vârcolaci, un om *și cu mine doi*, și doi superi agenți secreți.  Pe bune toți ar supraviețui :))
13.Și-au ascuns cei din cuplul 7 relația cu un motiv?
Nup.
14. Mai sunt cei din cuplul 4 împreună?
Yup. Și așa vor rămâne. Muhahaha!!!
15.Este perechea 10 reală?
Yup.
16.Dacă cele 10 perechi ar fi  puse în Jocurile Foamei, cine ar câștiga?
Din nou...avem toate creaturile supranaturale deci da , da toate ar câștiga.
18.Care pereche ai apăra-o până la moarte?
Se apără și singure...eu le-aș sta în cale...dar oricum aș apăra toate perechile. *nu mă puneți să aleg. Și așa mi-am ars creerii cât m-am chinui să aleg 10 cupluri, și după aia să le fac și un top. Fieți-vă milă!!!*
19.Ce ai schimba la perechea 3?
Nimic :D
20.Dacă o vrăjitoare rea ar coborî din cer și ți-ar spune să desparți o pereche pentru totdeauna, că altfel le va despărți ea pe toate, pe care ai alege s-o strici?
Păi doamnă vrăjitoare, dacă te pun careva să te bagi în treburile lor să ști că te transform eu într-o broască râioasă , caut cel mai drăguț restaurant francez care dorește picioare de broască și am să te servesc la cină lângă Turnul Effel! Sper că ne-am făcut înțeleși.

Leapșa de pe Cioburi de vise...
01. Dacă eram o lună aş fi fost…aprilie 

02. Dacă eram o zi a săptămânii aş fi fost…marți 

03. Dacă eram o parte a zilei aş fi fost…seara *mai specific, momentul când apune soarele-
04. Dacă eram un animal marin aş fi fost…delfin 
05. Dacă eram o direcţie aş fi fost… spre înainte
06. Dacă eram o virtute aş fi fost…voința


 07. Dacă eram o personalitate istorică aş fi fost… Ioana D`arc
08. Dacă eram o planetă aş fi fost… Marte
09. Dacă eram un lichid aş fi fost… apa mării
10. Dacă eram o piatră aş fi fost… rubin
11. Dacă eram o pasăre aş fi fost....bufniță
12. Dacă eram un tip de vreme aş fi fost…senin 
13. Dacă eram un instrument muzical aş fi fost…chitară, pian sau vioară 
14. Dacă eram o emoţie aş fi fost… frica *e singura emoție pe care nu o poți stăpânii*
15. Dacă eram un sunet aş fi fost… sunetul unui izvor de munte
16. Dacă eram un element aş fi fost… focul
17. Dacă eram un cântec aş fi fost… 
Christina Grimmie & Mike Tompkins - Fall Out Boy & Alicia Keys *tipii aștia îs geniali.*
18. Dacă eram un film aş fi fost...Memorile unei gheișe


20. Dacă eram un oraş aş fi fost… New York City
21. Dacă eram o culoare aş fi fost… roșu
22. Dacă eram un gust aş fi fost… dulce-acrișor
23. Dacă eram un mijloc aş fi fost… bicicletă
24. Dacă eram o haină aş fi fost… o rochie
25. Dacă eram un cuvânt aş fi fost… devotament
26. Dacă eram o parte a corpului uman aş fi fost…ochii 
27. Dacă eram o materie şcolară aş fi fost… matematica 
28. Dacă eram un personaj de desene animate aş fi fost…Curaj 
29. Dacă eram o formă aş fi fost… cerc
30. Dacă eram un număr aş fi fost… 9


Bun am terminat cu prima parte...mai am leapșa coperților care nu mai știu când să o fac...