duminică, 1 iulie 2012

Prep

         de Curtis Sittenfeld


   ”Despre Prep s-a spus că este povestea unui Holden Caulfield în versiune feminină, romanul adolescentei, Lee Fiora, o fată de paisprezece ani, este acceptată cu bursă la un liceu particular de prestigiu din statul Massachusetts. Sosirea la internatul școlii este doar începutul trecerii lui Lee dintr-un spațiu familiar într-o minisocietate – o variantă la scara a societății americane – în care trebuie să-și (re)învețe rolul. Incapacitatea de a se integra în noul mediu o transformă într-o fina observatoare a detaliilor, de la cele de ordin social (relațiile cu cei din jur, ierarhiile impuse de situația financiară, rasă, aspectul fizic etc.), până la detaliile ce țin de propria evoluție. Romanul captivează prin ritmul alert în care se desfășoară acțiunea și cucerește prin umorul de situație, de multe ori negru, lăsindu-le cititorilor o senzație de deja-vu, indiferent de extremă în care s-ar fi situat în timpul liceului – și trebuie să fi fost o extremă, pentru că la vârsta aceea nu există loc de altceva.”-afirmă editura Polirom.


Critici:„O carte care ne face sa privim adolescenta cu mai mult interes si mai multa rabdare, si cu un profit urias: intelegerea.” (Aurora Liiceanu)

„Holden Caulfield s-ar indragosti de o asemenea eroina, cu inteligenta ei uimitoare si niste observatii sociale dintre cele mai adinci si intepatoare.” (The Washington Post)

„Pentru toti cei care si-ar fi dorit ca Holden Caufield sa fie fost o fata, iata, a venit momentul!” (U.S. News & World Report)

 „O capodopera!” (Kirkus Review)

„Un roman puternic, evocator.” (The New York Sun)

„Un debut uimitor!”  (The Minneapolis Star Tribune)

„O poveste complexa, despre diferentele de clasa sociala, probleme de rasa si politica genurilor... De o autenticitate dureroasa, insa plin de umor, si cu o voce puternica, profunda, impresionant de lucida si inteligenta.” (The Boston Globe)

„Romanul de debut al lui Curtis Sittenfeld defineste la propriu acel straniu narcisism care constringe adolescentii sa jure ca ei, singuri, sint niste impostori, in timp ce tot restul lumii se bucura de perfectiune. Cu alte cuvinte,  autoarea ne propune o inima blinda si un auz deosebit de fin pentru starea de psihoza cunoscuta sub numele de adolescenta.” (Entertainment Weekly)

„Va aduceti aminte cum era viata de liceu? Curtis Sittenfeld o face si surprinde experienta intr-un mod fantastic. Celebra incrincenare adolescentina umple paginile cartii, dar mai ramine loc si de o inteligenta extraordinara,  de bun-simt si multa tandrete.” (Marie Claire)

Părerea personală: am citit această carte înainte de  citi ”De veghe în lanu de secara”...Prep mi s-a părut o carte draguță și ușor de citit...Acum că citesc și ”De veghe în lanul de secară” văd asemănarea și dau dreptate primei  critici de pe prima copertă. :)
Notă: cred că oscilez intre 7 și 8 deci o luăm pe calea din mijloc asa că o să-i dau 7.5/10...fără supărare:D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu